Arhiva pentru luna septembrie 2014

DSC_0056

Vasile Mustățea întoarce spatele pensionarilor giurgiuveni

| 30 septembrie 2014

Data de 1 octombrie este declarată, de către ONU, Ziua Internațională a Persoanelor Vârstnice. În fiecare an, la această dată, Asociația Pensionarilor din Județul Giurgiu a organizat, pentru membrii săi, o mică petrecere la care oameni de vârsta a treia au socializat și, de cele mai multe ori, au uitat pentru câteva ore de necazurile […]

Vezi tot

creion-ascutit

NOUA MAJORITATE ÎL RECALIFICĂ PE VASILE MUSTATEA !

| 30 septembrie 2014

Disolutia partidului pe care încă îl conduce, plecarea primarilor şi neputinţa de a fi măcar cât umbra celui care i-a fost mentor, Lucian Iliescu, l-au adus pe Vasile Mustăţea în pragul disperării. Pierderea majorităţii în Consiliul Judeţean a fost picătura care parcă i-a luat minţile, astfel că singurele arme care i-a mai rămas sunt insultele, […]

Vezi tot

DSC_0043

Mustățea, în „moarte clinică”!

| 30 septembrie 2014

Președintele Consiliului Județean Giurgiu, liberalul Vasile Mustățea, este la un pas de a dispărea, complet, de pe scena politică locală. De parcă, până acum, ar mai fi contat în vreun fel în viața administrativă sau politică. Diagnosticul de „moarte clinică politică” i-a fost pus de consilierii județeni care, în ședința de marți, 30 septembrie, i-au […]

Vezi tot

carte

“Dăruieşte cunoaştere, dăruieşte o carte”

| 29 septembrie 2014

Timp de o lună de zile, în perioada 1 octombrie – 1 noiembrie, Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului”, în parteneriat cu Primăria Municipiului, Colegiul Național „Ion Majorescu” și Seminarul Teologic „Teoctist Patriarhul” derulează proiectul „Dăruiește cunoaștere, dăruiește o carte”. În cadrul acestui proiect, se va organiza o colectă de carte la care îşi pot aduce contribuţia […]

Vezi tot

epoca 3

Paradă de epocă la Giurgiu

| 29 septembrie 2014

Deși a plouat aproape toată ziua, sâmbătă, 27 septembrie, Piața din fața Teatrului „Tudor Vianu” a devenit neîncăpătoare pentru cele 68 de „doamne pe patru roți”, trecute binișor de prima tinerețe. Cei 68 de participanți, reuniți sub titulatura „ Raliul Memoria București – Giurgiu 1904 – ediția a XVI-a”, au luat startul în dimineața zilei, […]

Vezi tot

„Marea Unire înseamnă să dărâmăm zidurile care au fost construite între noi” – interviu cu Victor PONTA, candidatul PSD la alegerile prezidențiale

| 29 septembrie 2014

R. Domnule Victor Ponta, vorbiți constant despre o „Mare Unire a românilor”. Ce înseamnă aceasta mai exact? Marea Unire înseamnă să dărâmăm zidurile care au fost construite între noi, zidurile între cei din Ardeal și cei din Moldova, între cei din Muntenia și cei din Banat, între cei de dreapta și cei de stânga, între […]

Vezi tot

Klaus-Iohannis-Crin-Antonescu-PNL

„Liberalismul” lui Iohannis

| 26 septembrie 2014

Klaus Iohannis, candidatul ACL la președinția României, se crede liberal. Spunem „se crede” fără a greși nici măcar puțin. A ajuns în partidul condus, la acea vreme, de Crin Antonescu, adus chiar de acesta. Și, așa cum se întâmplă mai mereu, l-a detronat pe cel care l-a inițiat în „tainele” liberalismului. Visul lui Iohannis, primarul […]

Vezi tot

Marin Anton își numără…pe degete rezultatele OUG 55!

| 25 septembrie 2014

Doar un singur consilier local, Ionel Dinu, a anunțat, în mod oficial, până acum, că a trecut „cu acte” în barca Partidului Mișcarea Populară, condus, la Giurgiu, de deputatul Marin Anton. În rest, liniște și pace în tabăra partidului Elenei Udrea. Deși, în conferința de presă susținută joi, 25 septembrie, Anton se lăuda că în […]

Vezi tot

zile-libere

O nouă zi liberă pentru angajați ar putea fi cuprinsă în Codul Muncii

| 24 septembrie 2014

Data de 24 ianuarie, Ziua Unirii Principatelor Române,  ar putea deveni sărbătoare legală, adăugându-se celor 12 zile declarate libere prin Codul Muncii, pentru salariații români. Propunerea legislativă a primit deja mai multe avize favorabile de la comisiile parlamentare, adoptarea ei depinzând de votul Camerei Deputaților. În prezent, Codul Muncii prevede 12 zile libere pentru salariați, […]

Vezi tot

micro

Set nou de microbuze școlare la Giurgiu

| 23 septembrie 2014

Sunt nou-nouţe şi vor ajunge în nouă comune din judeţul nostru, acolo unde era mare nevoie de transport pentru elevi şi cadre didactice. Microbuzele şcolare primite de la Guvernul României au ajuns, marţi, 23 septembrie, la Giurgiu, cheile acestora fiind înmânate reprezentanţilor autorităţilor locale. Maşinile au fost aduse în faţa Teatrului „Tudor Vianu”, printre invitaţii […]

Vezi tot

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close