Atacat de Iohannis pentru drumul spre Podișor, Niculae Bădălău ripostează: ”Să întrebe firma de casă a lui Orban cum a lăsat nefinalizate 7 drumuri județene!”

| 31 octombrie 2019

 

Crezând că lovește în PSD,  Iohannis le-a dat în cap peneliștilor de la Giurgiu cu drumul spre Podișor!

Prezent astăzi în județul  Giurgiu, Klaus Iohannis a crezut că mai dă o lovitură PSD și a criticat starea drumului spre localitatea Podișor, fără să știe, evident, că acesta este una din problemele lăsate Consiliului Județean de indolenta conducere penelistă a județului. Pentru că președintele a făcut acuzații la adresa președintelui PSD Giurgiu, pe care l-a acuzat de starea precară a drumului, social democratul giurgiuvean a făcut, pe pagina sa de socializare următorul comunicat:

”Ca urmare a vizitei Președintele României din data de joi, 31 octombrie la Stația de comprimare gaze naturale Podișor (județul Giurgiu), s-a constatat starea precară a tronsonului de drum „DJ 412 D, Bucşani (DN 61) – Malu Spart (DJ 601), km 0+000 – 7+820”.

În acest sens, doresc să vin cu o serie de precizări. Acest drum face parte dintr-un contract atribuit în anul 2012 de către conducerea liberală din data respectivă, către asocierea S.C. ROMSTRADE S.R.L. – în insolvență, S.C. CONSTRUCT PLUS S.R.L. si S.C. CONSITRANS S.R.L., contract ce viza reabilitarea si modernizarea a 7 drumuri județene.

Este vorba despre firma de casă a domnului Orban, firma lui Nelu Iordache, firma cu a căror mașini se plimba Ludovic Orban când era Ministrul Transporturilor, făcea accident și fugea de la locul accidentului.

Din 2012 până la venirea la guvernare a PSD, acel drum nu a avut finanțare, s-a semnat contract fără finanțare, și abia după venirea la guvernare a PSD s-a obținut finanțare pentru acest drum prin efortul concertat al meu și al Consiliului Județean Giurgiu.
În prezent, firma e în insolvență, aproape de faliment. Menționez că aceasta nu și-a respectat obligațiile și în final s-a ajuns la rezilierea contractului.

In cei trei ani, din 2012, s-a lucrat prima dată în 20.12.2017, până în 19.06.2018, după care firma lui Nelu Iodache a abandonat drumul și implicit, lucrările s-au degradat.
Lucrările aferente drumului județean din apropierea localității Podișor au fost demarate la sfârțitul anului 2017, în baza A.C. nr. 91 din 22.12.2017, când a fost semnat contractul de finanțare nr 1418/03.10.2017 prin PNDL Etapa a II- a.

De la data emiterii ordinului de începere și până la prima sistare din 28.02.2018 au fost realizate lucrari în procent de 14%. In perioada de sistare, constructorul angajat de liberali avea obligația de a lua măsuri de conservare a lucrărilor realizate, ceea ce nu s-a întâmplat.

Conducerea actuală a instituției a depus toate diligențele pentru a continua contractul și a asigura cetățenilor o infrastructură de drum modernă și reabilitată, dovadă fiind prelungirea A.C și emiterea ordinului de reluare a lucrărilor din 19.06.2018, dată de la care constructorul reprezentat de asocierea S.C. ROMSTRADE S.R.L. – în insolvență, S.C. CONSTRUCT PLUS S.R.L. și S.C. CONSITRANS S.R.L. au mai executat lucrări în procent de 9%. Văzând ca antreprenorul NU își respectă obligațiile contractuale, Consiliul Județean Giurgiu reprezentat prin domnul Marian Mina în calitate de Președinte, prin echipa desemnată a monitoriza derularea contractului a somat în numeroase rânduri constructorul în a continua lucrările și a respecta graficul de execuție, fapt ce nu s-a întâmplat, deși verbal reprezentanții asocierii au dat asigurări că vor realiza lucrările până la sfârșitul lunii aprilie 2019.

Ca urmare a acestor asigurări, s-a încheiat un act adițional la contractul de lucrări prin care s- a prelungit perioada de execuție a lucrărilor. In ciuda acestor demersuri, conducerea instituției a decis, pentru a nu periclita traficul și a nu se degrada și mai mult lucrările deja executate s-a reziliat contractul, la data de 26 mai 2019, asocierea nefinalizând lucrările la niciunul din drumurile ce au fost cuprinse în contractul semnat, amintit anterior.

Fiind vorba de un contract la care constructorul nu s-a prezentat pentru a avea loc preluarea amplasamentului și stabilirea stadiului fizic realizat al lucrărilor, reprezentanții instituției au fost obligați ca urmare a verificării inclusiv a reprezentantilor ISC, să contracteze servicii de expertiză tehnică în vederea stabilirii stadiului fizic al lucrărilor și al restului de executat, urmând ca ulterior realizării acestei expertize să fie reluate procedurile de achiziție publică privind atribuirea lucrărilor de reabilitare/modernizare a drumurilor cuprinse în contractul reziliat, inclusiv al tronsonului de drum criticat de Președintele Johannis.

Reiterez că asocierea care s-a ocupat „atât de eficient” de executarea lucrărilor este considerată firma de casă a domnului Ludovic Orban, firma lăsând nefinalizate 7 drumuri județene”, a scris, pe pagina sa de socializare, senatorul Niculae Bădălău.

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close