Bun și Facebook-ul la ceva: doi teribiliști amendați, al treilea este căutat încă!

| 31 octombrie 2016

În cursul săptămânii trecute, mai mulți giurgiuveni au postat pe site-ul de socializare o serie de filmulețe care dovedeau că legea nu este aceeași pentru toți. Trei indivizi au considerat că șoseaua – în zona centrală – ocolește mult prea mult, și, cum timpul lor părea extrem de prețios, au „tăiat-o” direct pe trotuar și peste spațiul verde.

poza1 poza2

Ca urmare a filmulețelor distribuite, polițiștii locali s-au autosesizat și i-au depistat pe teribiliștii care au confundat, preț de câteva zeci de secunde, trotuarul și spațiul verde cu șoseaua.

„Astfel, s-a stabilit că este vorba despre trei mașini care au fost conduse prin locuri interzise, pe trotuar și prin parc: unul marca Cielo Daewoo, condus de F.A, un altul  marca Opel condus de B.N, traversând parcul amenajat din vecinătatea magazinului de mobilă „Ambianța” și circulând pe trotuar și o Dacie-autoutilitară, aflată în proprietatea unei societăți comerciale.

Dacă în primele două cazuri au fost identificați șoferii, care și-au recunoscut fapta și au fost sancționati cu amendă în valoare de 250 lei, conf. HG nr. 1391/2006, art. 111 (în primul caz) și cu amendă în valoare de 750 lei, conform HG nr. 1391/2006, art. 100 (al doilea caz), pentru ultimul caz încă se mai fac cercetări (administratorul societății nu a putut fi găsit la domiciliu și contactat)”, se precizează într-un comunicat de presă al Direcției Poliției Locale Giurgiu.

O.C.

Categoria: Social

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close