Colegiul National „Ion Maiorescu” – la ceas aniversar

| 4 noiembrie 2015

Batran si falnic, Colegiu National „Ion Maiorescu” a aniversat astazi 146 de ani de la infiintare, printr-o ceremonie discreta dar emotionanta. Profesori si elevi s-au adunat spre aducere aminte a tuturor celor care au marcat existenta acestui lacas de cultura si educatie, pastrandu-se un moment de reculegere in memoria celor care nu mai sunt, dar si a victimelor tragicului eveniment ce a indoliat, saptamana trecuta, intreaga tara.

Ziua de 4 noiembrie reprezintă un moment aparte, de mare importanţă în istoria şcolii noastre. Iată-ne ajunşi la 146 de ani de existenţă, o existenţă marcată de performanţă şi tradiţie.

Inaugurarea oficială a actualului colegiu a avut loc la 4 noiembrie 1869. Cursurile gimnaziului s-au deschis cu doar 18 elevi, îndrumaţi de doi profesori şi, încă de la inaugurarea sa, sub îndrumarea unor dascăli competenţi şi dăruiţi profesiei, şcoala noastră a cunoscut o continuă ascensiune ajungând una dintre cele mai cunoscute din ţară şi afirmăm cu tărie, cea mai apreciată în acest judeţ.

Misiunea noastră este dezvoltarea fiecărui elev la potenţialul său maxim, a valorilor sale umane si educaţionale şi a competenţelor cheie care îi permit inserţia socială şi învăţarea pe tot parcursul vieţii.

O comparaţie între începuturile şcolii noastre şi momentul prezent ne aduce în faţa unor statistici care ne fac să fim încrezători pentru viitor, aşteptând generaţii din ce în ce mai bune de elevi. Funcţionăm cu 1.070 de elevi, 37 de clase, 58 de cadre didactice(…), 44 de olimpici la concursuri şi olimpiade naţionale şi internaţionale(…), 92% promovabilitate la Bacalaureatul precedent. Transmitem, cu această ocazie, mulţumiri instituţiilor cu care colaborăm, în special Primăriei municipiului Giurgiu, Inspectoratul Şcolar şi Asociaţiaţie Pro Maiorescu pentru sprijin şi performanţa de a răspunde cu promptitudine solicitărilor noastre şi suntem convinşi că ne vor sta alături şi pe viitor. Procesul de dezvoltare a şcolii îşi urmează neîncetat cursul său şi, de aceea, este necesară sprijinirea demersurilor pe care noi le facem pentru ca actuala, dar şi viitoarele generaţii să poată beneficia de cele mai bune condiţii de studiu. În încheiere, reiterez faptul că prestigiul recunoscut al Colegiului şi performanţele sale ne conferă, în continuare, prima poziţie în ierarhia şcolilor giurgiuvene şi ne obligă la depunerea tuturor eforturilor necesare în vederea păstrării acestei poziţii şi pe viitor”, se spune in mesajul adresat participantilor de directorea scolii, profesoara Mirela Delea.

Alaturi de profesori si elevi s-a aflat si inspectorul scolar general, Gigi Oprisan, dar profesorul Ion Dinca, la fel de emblematic precum batranul edificiu.

M.B

 

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close