Cu cine face afaceri Mustățea pentru DJ 603?

| 31 iulie 2014

descărcare (2) După ce, în urmă cu mai bine de jumătate de an, președintele Consiliului Județean Giurgiu anunța, cu surle și trâmbițe, că licitația pentru lucrările de reabilitare ale DJ 603 a fost încheiată, și după ce, în câteva rânduri, locuitorii comunelor tranzitate de acest drum județean au ieșit în stradă, nemulțumiți de starea drumului, în sfârșit astăzi, la sediul CJ Giurgiu, a fost semnat contractul pentru reabilitarea acestui drum.

Deoarece până luni, 28 iulie, nu a fost depusă nicio contestație privind procedura de atribuire a lucrărilor, s-a demarat procedura de semnare a contractului.

Lucrările vor începe săptămâna viitoare, iar termen pentru finalizare este 1 iunie 2015. Câștigătorii licitației sunt un consorțiu grec, format din firmele SC SHELTER CONSTRUCT SRL (o firmă din Voluntari, cu un număr de trei angajați raportați în 2013, cu o cifră de afaceri de 5,19 milioane lei și un profit de minus 1,61 milioane lei)  și SC OSTMARINE SRL, despre care se știu doar raportările pentru anul 2013, când a avut un profit net de 160.015 lei.

Valoarea totală a lucrărilor (bani ce provin din fonduri europene) este de peste 75 de milioane de euro, contribuția CJ Giurgiu fiind de două procente.

Categoria: Administratie

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close