Dansul în stil „bla-bla” al PNL-ului!

| 18 septembrie 2015

Bla_blaCriză mare în PNL-ul giurgiuvean. Invitația la conferința de presă fiind lansată, media locală, mai cu mic, mai cu mare, a luat drumul sediului acestei formațiuni politice. Numai că, în sală…surpriză! Nu tu un membru marcant, nu tu un co-președinte…NIMIC! Trei tineri și-un pensionar! Cu atât se mai prezintă peneliștii, ca să nu mai spunem că „subiectele” abordate au fost extrem de anoste!

Buuunnnn! „Purtătorul de cuvânt” de ocazie, Emil Epure, s-a grăbit să „motiveze” absența mai-marilor partidului: sunt plecați la Brașov, la o reuniune a aleșilor locali PNL (consilieri locali, județeni, președinți de consilii județene sau primari). Cică din Giurgiu delegația ar măsura vreo 29 de persoane!! Numai că, din câte știm, niciunul din cei doi co-președinți de la județ nu e ales local…Nici Gigi Ștefan, nici Dumitru Beianu.

Numai că zvonurile sunt, de fapt, altele! Gigi Ștefan nu mai apare în conferințe pentru că are bagajele pe jumătate făcute să plece de pe corabia care se scufundă (în speță, PNL Giurgiu)! Dumitru Beianu nu mai are ce să spună, în afară de marotele electorale cu care ne-am obișnuit deja și cu „sfaturi” care au fost transformate, de ceva timp, în realitate de către Primărie, ca să nu mai vorbim de subiecte „furate” din platforma de campanie din 2012 a primarului Barbu! Vasile Mustățea? Are interzis la aparițiile în conferințe de presă! Cât despre cei doi care s-au aruncat în sondajul pentru candidatura la primărie, se pare că relațiile dintre ei nu sunt tocmai cordiale (dacă e să ne luăm după o emisiune TV în care s-au certat aproape la cutite circa o jumătate de oră), astfel că liberalii sunt într-o mare dilemă: dacă-i invită pe-amândoi în conferință, ori se iau la ceartă, ori…Doamne ferește! Dacă-i invită separat, e clar că sunt certați! Așa că scot „la înaintare” persoane care n-au ce să transmită, de fapt, și care ocupă fără rost timpul jurnaliștilor locali!

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close