Diaspora, o masă de manevră sedusă în campanii și abandonată după alegeri sau ce nu s-a spus despre declarațiile lui Bădălău

| 30 noiembrie 2019

 

Ieri, ”România” a luat foc fiindcă Niculae Bădălău a ”jignit” diaspora, acest…popor român aflat în afara granițelor țării.

Mai precis, într-o conferință de presă, senatorul social democrat a vorbit despre alegeri și despre necesitatea ca votul din diaspora să fie mai atent monitorizat pentru că situația de acolo nu poate fi controlată de legile românești și astfel ia ființă un dublu standard față de cetățenii aceleiași țări.

Dacă cineva are răbdarea să asculte întreaga înregistrare și nu doar fragmentul dat publicității în mod tendențios, poate vedea că punctele atinse în discuție sunt cât de poate de pertinente.

Pe scurt iată care au fost observațiile, trecute prea ușor cu vederea și care au subliniat, ca echivalent de reacții:

-plăcuța suedeză și m*uie PSD,  propagate de însuși președintele Iohannis și care au fost adresate a peste 800.000 de membri PSD în care sunt și doamne și tineri și bătrâni, dar nimeni n-a fost deranjat, vorbe obscene sunt adresate inclusiv celor peste 3 milioane de votanți PSD

-președintele se fotografiază cu pesonajul acela de.. psihiatrie, care a venit la casa senatorului strigând vorbe obscene și atârnând un bideu la poartă, și nimeni nu a reacționat.

Legat de votul din diaspora,și ceea ce nu a mai fost spus de cei care au difuzat fragmentul scos din context,  Niculae Bădălău a precizat că:

”Nu poți să încalci legile numai pentru a câștiga. Apropo de alegeri, ați văzut că poliția oprea toate mașinile care aduceau la vot bătrâni, din care coborau mai mult de trei persoane. Am vorbit cu domnul ministru Vela și mi-a spus…domne, e transport ilegal de persoane!

Domnule ministru, transportul ilegal de persoane este când fac piraterie…iau 2 lei ca să duc un om dincolo, nu când imi aduc bunicii sau rudele la vot, că asta e legal. Poliția considera că este transport ilegal de persoane și am avut un caz la Putineiu când cinci oameni au fost luați la Post să dea declarații. Probabil că domnul Georgescu (N.R șeful Inspectoratului de Poliție) s-a gândit el să se arate un liberal convins.

În același timp, am văzut o știre pe net, ca dublă măsură spun, unde un domn, în străinătate mergea cu mașina în parcările de TIR-uri și întreba lumea dacă nu vrea să mergă să voteze…ca să-i ducă la vot, lucru extrem de civilizat în opinia mea. dar, cei din țară de ce erau luați la Poliție?

E alt standard, altă lege? Pe domnul acela îl aplauda toată lumea și era o mare încântare că ce acțiune civică are. De acord, dar ăla de la Vărăști ce făcea? Ala făcea transport ilegal de persoane.

În secțiile de votare spune clar ce ai voie să faci și ce nu. Nu ai voie să staționezi mai mult decât perioada în care votezi.

Tot pe media am văzut că în străinătate unii făceau niște hore în secție și erau lăudați. Eu nu spun că e bine sau rău dar eu spun ce spune legea, ce faci aici, ce faci acolo. Ca să nu mai spun că PSD n-a avut oameni în toate secțiile.

Evident că acolo transportul de persoane, influența la vot nu are cine să le verifice fiindcă nu poți să obligi  ”miliția” din Germania, Spania, să spună stai aici să nu vină vreunul să influențeze votul.

Dacă unul influențează, care sunt măsurile? Niciuna, pentru organele de poliție de acolo nu vin să ia măsuri pe legea românească. De asta spun că trebuie discutate lucrurile și așezate corect.

(…) Intervine și situația asta în care se spune, eu sunt cetățean român cu domiciliul în Spania, sau am dublă cetățenie și, eu în România nu mă mai întorc niciodată! Pentru ce să decidă atunci soarta celor care trăiesc în România? Eu cred că trebuie să-i ținem aproape, să aibă toate drepturile dar trebuie să ne gândim cum să o facem legal.

(…) În afara faptului că este o discriminare ca dânșii să voteze trei zile și cei din țară una.

Legea trebuie să fie pentru toată lumea la fel. Mie nu poate să mi se dea un drept și dumneavoastră nu!

Asta este o discriminare pozitivă! dar, noi trebuie să găsim formele prin care toată lumea să respecte aceeași lege.

Se discută acum și de reprezentare în parlament și eu am spus că nu e nicio problemă dacă vor să pună pe listele partidului din diaspora fiindcă se discută de creșterea numărului de reprezentanți în Parlament.

Ei au acum 700.000 de oameni care au… domiciliul, pașapoartele alea cu domiciliu…care-s legal! Restul până la 3…5 milioane cât se vehiculează sunt…fetele alea..pe care le duc ăștia, nu știu..nu ilegal dar… Și vor să li se calculeze numărul de parlamentari pe toți care bănuiesc ei că sunt acolo. Nu mai vor pe numărul exact aflat în evidența ministerului de Externe.

Cred că esta deranjant totuși și pentru cei care trăiesc în țară ca altcineva să le stabilească soarta decât ei, cei care trăiesc aici”, a declarat Niculae Bădălău în conferința de presă.

Asta a fost întreg contextul în care a apărut declarația…nefericită care a inflamat România.

Judecând acum drept nu cred că cineva își poate închipui că Bădălău sau altcineva consideră că în diaspora trăiesc cinci milioane de fete trimise la produs de către proxeneți și tocmai aici a fost …nefericirea exprimării, o greșeală pentru care politicianul și-a cerut scuze.

Pe de altă parte însă, putem nega realitatea, drama fetelor supuse traficului de persoane…Câte sunt?…1000, 3000…1 milion? Habar n-avem pentru că nimeni n-a fost interesat de soarta lor. Din cînd în când mai aflăm de câte o ”destructurare” dar nu știu de ce, am senzația că e doar o reglare de conturi între rețele, unele sprijinite ”legal”din țară.

Ce au făcut oficialitățile române pentru ele? L-ați auzit pe președintele Iohannis să ceară public autorităților române să se implice mai mult pentru reducerea fenomenului? Ați auzit vreun PNL-ist, USR-ist care să tragă semnale de alarmă? Nimic! Le așteptă la vot, pentru că, nu-i așa, fiecare vot contează. Lasă că nici pesediștilor nu prea le-a ars de subiectul ăsta, dar măcar ei nu se folosesc de votul lor.

Întrebați autoritățile noastre câți români trăiesc în afara granițelor și vor ridica din umeri. Sunt câteva milioane, poate cinci, vor spune, după estimări. Și atunci, de ce noi nu știm decât de vreo 700.000 – 800.000  dintre ei care au acte și drepturi în țările respective? S-a ocupat cineva ca și ceilalți să obțină acte? Ce sprijin primesc ei din partea autorităților?

Dar ceilalți ce fac? Aflăm despre ei din presă atunci când autoritățile din țările respective mai destructurează câte o rețea de sclavi de la fermele agricole, acolo unde sunt tratați ca animalele. Și ne întrebăm, iarăși, ce fac concret acești politicieni sensibili la ”ziceri” despre diaspora ?

Din cauza unor conaționali din diaspora ne-am auzit cele mai mizerabile jigniri la adresa întregului popor din partea unor ziariști străini sau chiar oficialități. A răspuns în vreun fel statul român prin oficialii săi? Ambasada Olandei ne batjocorește, oficial, pe pagina de facebook…n-am auzit nicio reacție virulentă din partea oficialilor români.

De ce? Pentru că nu le pasă! Sunt prea ocupați cu ”puterea” lor ca să le mai pese și de cei pe care tot ei i-au alungat, într-un fel, din țară!

Singurul moment în care își aduc aminte de ei sunt alegerile unde diaspora votează! Atunci au grijă să-i ”asmută” asupra adversarilor politici făcându-i vinovați pentru drama multora dintre ei.

Trist este că oamenii de aici nu-și dau seama că sunt folosiți, manipulați, că frustrările lor sunt canalizate într-o anumită direcție intenționat, că sunt lăsați să creadă că ei chiar sunt importanți pentru ei și contează în programul lor care, între noi fie spus, nu i-a înglobat niciodată.

Diaspora trebuie să înțeleagă că nu este nici mai bună nici mai rea decât țara din care provine, că printre ei de află profesori, medici, ingineri, zidari, tâmplari, măturători de stradă, chelneri, savanți,cusutorese sau coafeze, oameni care își câștigă muncind cinstit veniturile dar și mulți hoți, criminali, violatori, curve , interlopi, la fel ca în țară, ca în orice țară.

Ridicarea la rangul de elită al diasporei este doar un calcul politic rece și cinic al celor care vor să profite de votul lor pentru ca, după aceea să-i azvârle iar în problemele lor pe care n-au de gând să le rezolve vreodată.

De ce? Simplu: pentru că acolo se poate întâmpla ceea ce spunea Bădălău în conferință, fiindcă acolo se poate vota o dată la trei secunde, ca la Paris pe timpul lui Băsescu, pentru acolo pot exista urne nesigilate, așa cum am văzut la europarlamentare, pentru că acolo legea electorală poate fi încălcată fără ca Poliția să te ducă la secție și nu avem liste electorale permanente ca să putem verifica persoanele care votează, fiindcă nici măcar nu știm câți sunt.

Acum ai înțeles, dragă diaspora, de ce  aceia pe care îi votezi nu vor face nimic pentru tine în viitor? Pentru că ești o masă de manevră și o supapă electorală prin care curg voturi în funcție de necesități!

Înțelegem că nu-ți place să fii jignită, și ai dreptate, dar nici tu ne mai jigni pe noi, cei rămași aici în țară pentru că nu din cauza celor pe noi i-am ales ai plecat tu în afară și nici n-o să te întorci datorită celor pe care i-ai votat tu!

N-ar fi mai bine să ne unim și să facem câte un ”10 august” de fiecare dată când guvernul, indiferent al cui este, o ia pe arătură și uită de interesele celor care i-au votat sau îi reprezintă?

N-ai vrea să le dăm împreună m*uie tuturor celor care îngroapă speranțele noastre de o viață mai bună și ale voastre de a reveni în țară alături de copii?

Ia, aruncați un ochi și spre țară șă vedeți ce fac cei pe care i-ați votat, cu finanțele noastre, cu veniturile, inflația economia…

Cu o guvernate proastă este rău pentru toți și atâta timp cât le vom permite să ne dezbine și să ne răstălmăcească vorbele nu vom reuși nimic bun pentru nimeni.

M.B

 

 

 

 

 

 

 

 

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close