Doar 40% din numărul de locuri de veci din Giurgiu sunt contractate. Ce se întâmplă cu restul?

| 15 octombrie 2015

La ora actuală, în cele trei cimitire de pe raza municipiului sunt 26.000 de locuri de veci, pentru care, la această dată, se lucrează la înregistrarea titularilor, a precizat, în cadrul unei emisiuni televizate, directorul SC Giurgiu Servicii Locale SA, George Pălălău. Dintre acestea, circa 9600 (adică aproximativ 40%) au clarificată situația, în sensul că și-au încheiat contracte de concesiune pe șapte, respectiv 40 de ani.

„Facem un apel către toți giurgiuvenii care au locuri de veci într-unul din cele trei cimitire să ne sprijine în finalizarea procesului de înregistrare, în sensul că sunt rugați să se prezinte la administrația cimitirului respectiv, adică la intendentă, pentru a solicita cererea – tip în baza căreia vom elabora apoi contractul de concesiune. Prețurile de concesiune sunt de 54 de lei pentru un loc de veci, pentru o perioadă de șapte ani, respectiv 250 de lei pentru un loc de veci, pentru o perioadă de 40 de ani”, a precizat George Pălălău.

De asemenea, acesta a mai abordat un subiect important legat de cimitire: curățenia.

„Deși ne confruntăm cu o lipsă a personalului, încercăm, totuși, cu cei 7 – 8 angajați pe care îi avem în fiecare cimitir să rezolvăm problema curățeniei, atât pe aleile dintre morminte, cât și să facem o minimă întreținere a acestor locuri de veci. Trebuie precizat aici faptul că această întreținere se face conform tot unui contract, contra sumei de 36 de lei pentru un loc de veci pe un an de zile, la care se mai adaugă un leu pe lună pentru întreținerea și curățenia aleilor. Fac această precizare pentru ca giurgiuvenii să nu mai apeleze la tot felul de indivizi care își fac veacul prin cimitire, oferindu-și seriviciile de curățenie, contra unor sume chiar și de două sau trei ori mai mari, și care, de cele mai multe ori, nu oferă nicio garanție. În timp ce, în privința noastră, având un contract în spate, pot trage la răspundere personalul nostru”, a mai spus George Pălălău.

O.C.

Etichete: , , ,

Categoria: Administratie

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close