Jumătate din secțiile de votare din Giurgiu sunt amenajate

| 29 octombrie 2014

sectie votServiciul Voluntar pentru Situații de Urgență din cadrul Primăriei a amenajat până în prezent 20 din cele 48 de secții de votare amplasate în municipiu, fiind montate cabinele de vot și aduse urnele și mobilierul aferent. În zilele următoare, urmează ca și restul secțiilor de votare să fie amenajate astfel încât în zilele următoare să fie amenajate și celelalte secții de votare. Listele electorale, buletinele de vot și toate materialele necesare pentru buna desfășurare a procesului electoral vor ajunge în secțiile de votare în cursul zilei de sâmbătă, 1 noiembrie.
Aceste liste sunt tipărite și puse la dispoziția comisiilor de votare de către Primărie, în timp ce buletinele, ștampilele de vot și procesele verbale urmează a fi trimise de către reprezentanții Prefecturii Giurgiu, și vor fi desigilate, verificate și resigilate în ziua premergătoare alegerilor de către membrii comisiilor de votare.
De asemenea, pe data de 1 noiembrie va fi verificată starea tehnică a secțiilor de votare, care au rămas neschimbate față de cele de la alegerile europarlamentare din 25 mai.
„Cetățenii sunt rugați să voteze la secțiile de care aparțin, iar în cazul în care în ziua alegerilor nu se află în localitatea de domiciliu vor trebui să dea o declarație pe propria răspundere din care să reiasă că nu a votat și nu va mai vota în niciun alt loc”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Giurgiu.
Numărul cetățenilor cu drept de vot din Municipiul Giurgiu înscriși pe listele permanente este de aproximativ 60.000 de persoane.
Listele electorale se actualizează până în ziua alegerilor inclusiv. În acest sens, atât sâmbătă cât și duminică, 2 noiembrie, Direcția pentru Evidența Populației va avea program de lucru cu publicul.
Se poate vota pe baza cărții de identitate/buletin de identitate, pașaport sau pașaport diplomatic.

Categoria: Administratie

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close