Liviu Marian Pop (PSD): Băsescu târăște serviciile de informații în campania electorală, pe principiul „mor eu, muriți cu mine”!

| 31 octombrie 2014

pop_dcnews_ro_19203400„Băsescu și Udrea sunt singurii politruci care și-au permis să atace justiția, DNA-ul, serviciile de informații din România și să îi implice în campania electorală doar pentru că, în sfârșit, se face dreptate și gașca lor coruptă răspunde acum în fața legii pentru furturile realizate în timpul regimului Băsescu”, a declarat Liviu Marian Pop, senator PSD.

De asemenea, acesta mai preciza faptul că Traian Băsescu, extrem de enervat de apariția pozelor protejatei sale, Udrea, la shopping cu procurorul Alina Bica în Paris, dă vina pe oricine, până și pe serviciul francez de informații, o declarație extrem de periculoasă și gravă care poate afecta relația cu partenerul nostru european. Frustrarea cea mai mare a lui Băsescu este că nu mai are putere să își apere corupții în fața justiției și nu mai poate interveni nici pentru Dorin Cocoș sau fratele său.

„Eu cred că, în sfârșit, am intrat în normalitatea în care Băsescu nu mai exercită nici un fel de putere și control asupra justiției și a serviciilor, iar acum, disperat, încearcă să denigreze imaginea instituțiilor care asigură protecția României”, și-a încheiat declarația de presă senatorul social-democrat.

Categoria: National, Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close