Niculae Bădălău consideră că în PSD trebuie reintrodusă democraţia și decizia colectivă

| 15 iulie 2019

 

Prezent la Giurgiu vineri, 12 iulie, senatorul Niculae Bădălău, președintele PSD Giurgiu, a făcut o analiză succintă a situației în care se află partidul, ținând cont și de rezultatele pe care acesta le-a obținut la ultimele alegeri, cele europarlamentare:

„Eu nu spun şi nu vreau să afirm niciodată că Dragnea e vinovatul principal, vinovaţi am fost toţi că nu am reuşit să facem o coeziune şi un grup cât mai mare pentru a lua o poziţie, nu pentru schimbarea lui Dragnea, ci pentru a schimba cursul partidului, principiile, comunicarea (…) Nu putem spune că nu ne-am dat seama.

Eu nu-mi pot spune mie: bă, tu nu ţi-ai dat seama că nu mergeţi bine şi veţi avea un rezultat negativ!”, a declarat Niculae Bădălău.

Senatorul social democrat  a reamintit de scrisorile pe care el şi alţi lideri din partid le-au susţinut şi a menţionat că dacă s-ar fi ţinut cont de ce era scris în acestea, s-ar fi putut îndrepta lucrurile:

„Cetăţenii începuseră să perceapă partidului ca pe o grupare care de fapt se apără pe ei. Că a fost comunicarea, că a fost altceva, ideea e că nu am ştiut să reacţionăm, să luăm măsuri. Poate făcea domnul Dragnea pasul în lateral, poate prin presiunea partidului, a Comitetului Executiv, schimbam agenda partidului pentru că agenda partidului era justiţia. Poate câteodată ipocrizia noastră, pentru că vorbeam de votul ăla majoritar în CEx tot timpul, lipsa de păreri, de poziţii. Cu toate că aveai alte păreri, nu aveai curajul de frică să nu se piardă anumite privilegii”, a mai declarat Niculae Bădălău.

În final, el a spus că nu poate să nu îi recunoască anumite merite lui Dragnea pentru că acesta a lucrat la un program de guvernare „extrem de valoros pentru România”, însă trebuie constatat că acum partidul este într-un moment în care „trebuie reintrodusă democraţia, trebuie reintrodusă decizia colectivă”.

M.B

 

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close