Noaptea, ca hoții, guvernul a tăiat prin ordonanță de urgență, banii elevilor care fac naveta la școală cu trenul

| 12 februarie 2020

 

Citind OUG 15/2020 pe care Guvernul Orban a adoptat-o la ceas de seară marțea trecută ca să modifice Legea educației, publicată abia ieri în Monitorul Oficial, putem spune fără exagerare că au nenorocit naveta elevilor.

Cine? Premierul Orban și toți cei care au contrasemnat ordonanța: Raluca Turcan, Monica Anisie, Ion Ștefan, Florin Cîțu și Lucian Bode.

Concret, decontarea navetei elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu se va putea face doar „în baza documentelor justificative emise de operatorii de transport rutier” (art. 84, alin 3), deci elevii care călătoresc cu trenul ori cu bacul (mai ales în jud. Tulcea) sunt lăsați pe dinafară. Din clipa asta, orice bilet de tren nu mai poate fi decontat.

Același lucru este reclamat și în poziția Consiliului Național al ElevilorÎn calitate reprezentanți ai elevilor din România, condamnăm, cu fermitate, modul în care Guvernul României a ales să discrimineze, prin prezenta ordonanță de urgență, elevii care fac naveta cu trenul. Este inacceptabil să tolerăm un astfel de comportament din partea guvernanților, din cauza unei exprimări dezastruoase mii de elevi din România vor suferi, iar gradul de excluziune socială va crește și mai mult. Guvernul Orban a uitat de acei elevi care călătoresc cu trenul și a ales să îi sară din ecuație! – a declarat Antonia-Laura Pup, președintele Consiliului Național al Elevilor

Pe lângă asta, nu există la acest moment buget aprobat pentru decontarea integrală a navetei, deci prevederea referitoare la faptul că „decontarea se va face din bugetul Ministerului Educației Naționale” nu este susținută în realitate și tare mă întreb cum de și-a pus semnătura ministrul Florin Cîțu al Finanțelor Publice pe o ordonanță care nu are impactul bugetar calculat.

În plus, naveta va rămâne în continuare plafonată de vreme ce ordonanța spune că va există o hotărâre de Guvern care trebuie adoptată în 30 de zile de la intrarea în vigoare a ordonanței pentru aprobarea „sumelor ce pot fi decontate”. Astfel, operatorilor de transport rutier li se va impune să transporte elevii cu un tarif reglementat, mult sub prețul de piață, fără acordarea unor compensaţiilor pentru obligaţia de serviciu public, așa cum este normal și cum prevede și Regulamentul 1370 al Uniunii Europene. Blocajul va fi și mai mare decât in momentul de față.

Citește continuarea aici: https://www.romaniacurata.ro/naveta-elevi-tren-decontata-ordonanta-guvernul-orban/?fbclid=IwAR17-jV9IsSY0I6Gfv1d1T7pynbrn6LaAU4EaFPf2ulAGXIf-N2k5vTNjW8

(articol preluat din România Curată)

 

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close