Nu mai e un vis: Podul de la Grădiștea va fi reabilitat!

| 28 august 2015

După ce, timp de zece ani, aproape toți politicienii s-au bătut cu cărămida-n piept că ei, cei mai cei, au tras sforile și că, gata, există premisele și promisiunile altor politicieni că lucrurile se vor îndrepta, iată că se fac și primii pași – reali – în reabilitarea unuia dintre cele mai importante obiective economice din județ. Este vorba despre Podul de peste râul Argeș, de la Grădiștea, pod care, în 2005, a fost grav afectat de inundații, iar în anii următori, afectat de hoții de fier vechi.

Pe principiul „tac și fac” s-a axat senatorul social-democrat Niculae Bădălău, care, fără a bate toba prea mult, a vorbit acolo unde trebuie și deja lucrurile au intrat pe un făgaș favorabil. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al social-democraților giurgiuveni, Răzvan Cuc, în cea mai recentă conferință de presă:

„Am avut o discuţie pe acest subiect cu senatorul Niculae Bădălău. La rândul său, a discutat cu cei din conducerea Ministerului Transporturilor. Au fost alocate sume necesare întocmirii caietului de sarcini. Sperăm ca, până la finele anului, să se deruleze şi licitaţia privind firma ce va executa lucrările. Sigur că este convenabil ca Podul de la Grădiştea să fie folosit ca subiect în campanie, dar cred că mai bine este să venim să punctăm soluţiile găsite”, a declarat Răzvan Cuc.

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close