Președintele CJ promite că în 2-3 ani, la finalul investițiilor făcute, vom avea unul din cele mai moderne spitale

| 13 iulie 2018

 

Prezent în conferința de presă organizată joi, 12 iulie, la sediul PSD, președintele Consiliului Județean, Marian Mina, a abordat situația Spitalului Județean de Urgență Giurgiu care se află în proces de reabilitate și dotare, unele lucrări fiind la final, altele urmând să înceapă.

Președintele CJ recunoaște că procesul de îmbunătățire a serviciilor acestei unități medicale este mult mai dificil decât al altor instituții pe care le coordonează și asta pentru că vreme de mulți ani nu s-au făcut lucrări temeinice de reabilitare sau cele făcute au fost izolate, superficiale și chiar de proastă calitate unele.

”La preluarea mandatului, spitalul avea datorii de aproape 7 miliarde de lei vechi, acum au mai rămas 2 miliarde și speram să le reducem spre un miliard.

Pentru Spitalul Județean am inițiat un amplu proces de modernizare care se va întinde pe 2-3 ani și la finalul căruia vom avea unul din cele mai moderne spitale din țară.

În 2017 au fost finalizate lucrările de înlocuire a acoperișului spitalului vechi (379,581 lei), lucrări la secția de neurologie (480,588 lei), lucrări de reparații la instalația de alimentare cu energie electrică (479,261 lei).

În 2018 au fost finalizate lucrările de reparații la subsolul spitalului vechi, spații care erau într-o stare de degradare accentuată iar acum au devenit spații administrative.

Cu multă muncă și insistențe am reușit să onținem finanțare de la Compania Națională de Investiții (CNI) pentru reabilitare și dotare corp spital nou C1+C2, valoare urmând a fi stabilită în urma unei expertize tehnice a CNI.

De asemenea, se lucrează intens la documentația necesară pentru depunerea unui proiect care vizează reabilitarea, modernizarea, extinderea și dotarea Ambulatoriului din cadrul Spitalului dar avem și un proiect, intrat în linie dreaptă pentru curtea spitalului”, a precizat Marian Mina.
Conform declarațiilor președintelui CJ, lucrări de reabilitare, modernizare și dotare se vor face și la Spitalul din Vadu Lat unde se vor reabilita curtea interioară a spitalului și compartimentul HIV-SIDA, acolo unde sunt necesare intervenții serioase.

Pe lângă reabilitarea clădirilor, o preocupare a conducerii Consiliului Județean a fost și dotarea cu aparatură medicală de strictă necesitate dar și care să corespundă standardelor tehnice moderne, motiv pentru care, în ultimii doi ani, cu mari eforturi s-a achiziționat aparatură medicală în valoare totală de 1.700.000 lei.

”Așa cum am spus, cu răbdare, nervi, efort, implicare, lucru în echipă, am reușit să transformăm ceva din Spitalul Județean, să-l aducem la standarde mai ridicate.

De aceea îi rog pe giurgiuveni să mai aibă puțină răbdare și le promit că în 2-3 ani vom avea unul dintre cele mai frumoase și moderne spitale”, a mai spus președintele CJ, Marian Mina.

M.B

 

 

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close