„PSD va merge în alegerile locale alături de aliații săi de acum”

| 30 aprilie 2015

Deși o parte a presei dădea ca sigură candidatura pe liste separate a UNPR-ului, aliat de guvernare, la acest moment, cu Partidul Social Democrat, dar și zvonurile de pe media națională legate de o eventuală discuție între UNPR și PNL, liderul social-democraților giurgiuveni, senatorul Niculae Bădălău a ținut să infirme aceste zvonuri.

„La alegerile locale de anul viitor, vom merge cu UNPR-ul pe liste comune. Au avut loc deja o serie de întâlniri pentru negocieri, vor mai fi asemenea întâlniri și în zilele următoare, atât la nivel local, cât și național. În cadrul acestor întâlniri luăm în calcul inclusiv posibilitatea candidaturilor pe liste comune pentru Parlamentul României. Nu pot spune acum când vor fi finalizate aceste discuții, cert este că, înainte cu un an de alegerile locale, vom semna protocolul de colaborare cu partenerii noștri”, a precizat, într-o recentă întâlnire cu presa locală, senatorul Niculae Bădălău.

Totodată, liderul social-democraților a precizat faptul că, cel puțin până la alegerile parlamentare de anul viitor, coaliția aflată la acest moment la guvernare nu va părăsi Palatul Victoria.

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close