Sediul PNL Giurgiu, prea mic pentru atâtea tabere: s-a trecut la „ședințe” conspirative prin cârciumi

| 14 martie 2019

 

Când vă spuneam că e de Bălăceanca la PNL Giurgiu, voi, nuuuuu, Batman, Batman! Eh, uite că e, și chiar mai rău de atât!

Deși toată lumea știa că, după ce l-au mazilit pe Iliescu, soarta PNL era pecetluită, totuși, cu greu îți puteai închipui că va ajunge o parodie de partid, condus de nici ei nu știu cine, împărțit în nici nu se mai știe câte găști, în care nevestele sau bărbații diverșilor șefi își fac de cap tăind și spânzurând, fiecare după capacități.

Și toate astea sub ”protectoratul” lui Dan Motreanu, trimis de Orban la Giurgiu probabil să-l pedepsească, mă gândesc!

Marele pacificator a venit, a văzut, a ascultat…și dus a fost, lăsându-i pe liberali să facă ce știu mai bine: să se mănânce între ei.

Și exersează la greu. Acum s-a ajuns la stadiul în care fiecare gașcă își caută adepți, pe furiș, în conspirativitate ca să nu-i afle ceilalți, ascunși pe te miri unde fiindcă sediul a devenit neîncăpător pentru atâtea ”partide”.

Președinta de la femei, de exemplu, anonima Dana Danciu,”aleasă” de Anton șefă la femei după ce l-a trădat pe Beianu, și-a făcut cuibul conspirativ în cârciuma lui Chiran unde cheamă la ședințe madamele din organizație ca să le prelucreze ”politic” pe cine să înjure și de partea cui să fie, făcând și o listă neagră cu cei ce trebuie maziliți.

Iar ăștia sunt cei care îl susțin pe Măroiu dar și celelalte găști.

Evident că nivelul ei nu-i permite să țintească prea sus, la funcții, așa că i-a cășunat pe biata secretară de la partid pe care vrea s-o dea afară pentru că s-a pozat cu Măroiu în campania pe care acesta o desfășoară nestingherit pentru Primărie. Între timp, soțul ’mneaei, activist prin corespondență, înjură vârtos pe facebook adversarii și crează, pentru fraieri, iluzia că mai există un PNL și la Giurgiu.

Un alt personaj grotesc este Costel Dumitru, cel care a trecut razant pe lângă mazilirea din funcția de secretar general pe care i-o pregătea Anton după ce și-a dat seama cine l-a trădat.

Omul e un fel de fată-n casă, adică face de toate: politician, primar, cântăreț, ziarist. Numai loc de muncă n-are. Că e …”șomeur”, zic gurile rele.

Poate și de aia înjură cu obidă și numără, cu ură și invidie, banii din buzunarele altora.

Dar omul are și el totuși ceva: o ”nevastă” care a început, se pare, și ea să taie și să spânzure prin partid, după cum, spun sursele noastre, deși n-are nicio funcție dar considerând probabil că dacă tot împarte ”răul„ cu Costel, de ce să nu împartă și ”binele”, adică funcția lui? Și, la o adică, cine să i se opună? Ce autoritate mai e în PNL capabilă să cheme la ordine toată șerpăria asta?

Motreanu? Să fim serioși, ce treabă are el cu filiala de la Giurgiu! Orban? Nici atât, fiindcă nici măcar el nu mai pariază pe cai morți! Un șef de la Giurgiu? Nicio șansă atâta timp cât a ajuns un partid de ”soți” și de ”neveste” împărțit în gășculițe cu interese diferite.

Cam așa stă treaba cu PNL la Giurgiu spre disperarea membrilor de partid care au trăit perioade de glorie ale PNL și care văd ce-a ajuns acum și la cheremul cui.

P.S Apropo de Costel Dumitru: dacă Anton și-a pierdut funcția pentru un ipotetic vot dat de familia lui PSD-ului, atunci Costel, a cărui fiică este membră PSD ce-ar trebui să facă?

Întreb, așa, pentru o cunoștință de la… Grădinari!

M.B

 

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close