Sesiune de informare Start-Up Nation la Giurgiu

| 9 ianuarie 2019

Primaria Giurgiu organizeaza miercuri, 16 ianuarie 2019, ora 12.00, in sala de sedinte a Consilului Local Giurgiu (sediul administratiei locale, B-dul Bucuresti 49-51) o sesiune de informare dedicată tuturor celor interesati să aplice pentru obținerea unei finantari nerambursabile prin acest program national.
Evenimentul va fi deschis publicului larg, reprezentantilor institutiilor publice, iar accestul in sala se va face incepand cu ora 11.45, prin completarea unui tabel de participare unde vor fi oferite contactele pentru transmiterea de materiale necesare.
Gazda evenimentului va fi primarul Nicolae Barbu, initiatorul acestei actiuni, iar sustinatorul seminarului va fi George Brezoi, director executiv al Agentiei pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Ploiești!
In cadrul seminarului vor fi prezentate exemple de buna practica din sesiunea anterioara a proiectului Start Up Nation, dar si date importante precum criteriile de selectare, cheltuielile eligibile, sumele oferite si termenul limita pentru actuala sesiune.
Evenimentul va cuprinde un panel de prezentare si o sesiune de intrebari si raspunsuri din partea participantilor!

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close