Trei ani de guvernare, trei ani în care promisiunile au devenit realitate

| 27 aprilie 2015

Pe 27 aprilie 2012, prin moțiune de cenzură, guvernul MRU ieșea de pe scena politică, lăsând loc unui guvern nou, cu proiecte ambițioase la acea vreme: Guvernul Ponta.

La trei ani de la instalarea la guvernare, timp în care promisiunile făcute în programul prezentat în fața Parlamentului au devenit realitate, premierul Victor Ponta a organizat o întâlnire la care i-a invitat la o întâlnire pe toți cei care, în 2012, au semnat pentru schimbarea guvernării României.

Despre acești trei ani a vorbit, în deschiderea ședinței Biroului Permanent al PSD, premierul Victor Ponta. Acesta a afirmat că moțiunea de cenzură care a dus la căderea Guvernării Mihai Răzvan Ungureanu și instalara Guvernului USL a fost un bine pentru țară.

„Este o ședință specială. Sunt în sală destui care, în urmă cu trei ani, aveau mari emoții, dar sunt și cei care nu erau în Parlament. Cred că, după trei ani, nu e prea devreme să facem un prim bilanț, să vedem câte lucruri am făcut din 27 aprilie 2012, ce am reușit să facem din ce am promis atunci, și este totodată și o ocazie de a  vedea și ce mai avem de făcut.  Cei care au votat moțiunea au făcut un bine pentru țară, motiv pentru care au fost votați, mai apoi, în noiembrie 2012. Am fost consecvenți, suntem de aceeași parte de care eram și acum trei ani. Ne-am ținut de cuvânt”.  a declarat Victor Ponta.

Printre cele mai importante realizări ale celor trei ani de guvernare se numără reducera CAS-ului cu 5% la angajator, reducerea TVA la pâine, în primă instanță, la 9%, urmată de reducerea TVA, tot la 9%, pentru toate produsele alimentare, băuturi non-alcoolice și servicii alimentare, precum și o creștere accentuată atât a absorbției fondurilor europene, dar și a economiei românești.

Categoria: National, Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close