”Ziua Dăruirii„ inițiată de școala din Malu Spart a dat roade

| 27 noiembrie 2017

La sfârșitul săptămânii trecute, mai precis vineri, 24 noiembrie, la inițiativa cadrelor didactice și a elevilor de la Școala Gimnazială din localitatea Malu Spart, a fost instituită ”Ziua dăruirii”, adică o zi specială dedicată celor aflați în suferință sau nevoi și care pot fi ajutați cu solidarite, dăruire și dragoste.

Acțiunea de vineri, la care au participat profesori, elevi, părinți, autorități locale și județene dar și alți oameni cu suflet mare, a fost dedicată Valentinei, o fetiță, de clasa a IV-a, care suferă de o afecțiune gravă și căreia, orice ajutor, cât de mic, îi este de folos.

Astăzi, pe pagina de facebook a școlii din Malu Spart a apărut o postare din care aflăm finalitatea acțiunii din data de 24 noiembrie și cum au dăruit bucurie și speranță oamenii de bine:

”Inca o data,oamenii frumosi din Malu-Spart au dat dovada de OMENIE facand o fapta buna ,,Din suflet pentru suflet”.
Familia Leanca multumeste tuturor: parinti, copii, cadre didactice, reprezentanti ai autoritatilor giurgiuvene care au raspuns afirmativ acestui emotionant eveniment cu scop caritabil. Ajutorul material a facut ca Valentina sa aiba acum acel aparat care sa o ajute la recuperare, dar mai presus de orice a capatat o doza uriasa de incredere in ea si puterea de a lupta mai departe cu problemele fizice.
Cadrele didactice si parintii vor face de acum front comun pentru formarea copiilor in acest spirit,acela de a darui nu numai lucruri materiale, ci si sprijin sufletesc celor care au nevoie.
Multumim autoritatilor care au fost alaturi de noi, si pentru ca dorim sa continuam in acest mod,transmitem catre acestia apelul si rugam ca ziua de 24 noiembrie sa fie declarata ,,ZIUA DARUIRII”.
Zambetele de pe fetele copiilor nu au pret !!!”

M.B

Categoria: Politica

Comentariile sunt inchise.

Facebook

Get the Facebook Likebox Slider Pro for WordPress

By continuing to use the site, you agree to the use of cookies. more information

The cookie settings on this website are set to "allow cookies" to give you the best browsing experience possible. If you continue to use this website without changing your cookie settings or you click "Accept" below then you are consenting to this.

Close